Scurta prezentare Ajax

AJAX este prescurtarea pentru Asynchronous JavaScript and XML (JavaScript si XML asincron) si reprezinta o colectie de tehnologii utilizate in dezvoltarea site-urilor Internet. Intentia este de a adauga o interactivitate mai mare in paginile web si de a micsora timpul de incarcare al acestora. In masura in care Internetul este in continua dezvoltare, unde numarul de pagini web se dubleaza la o perioada de cateva luni, si se dezvolta foarte mult servicii de comert electronic, magazine virtuale sau site-uri sociale, tehnologia AJAX devine o componenta de baza pentru orice astfel de site.

AJAX presupune un schimb mic de date intre browser si server, astfel incat sa nu mai fie necesara reincarcarea intregii pagini web de fiecare data cand userul face o schimbare in aceasta. AJAX reprezinta o colectie de tehnologii, fiecare utilizata si in mod de sine-statator, dar care combinate permit obtinerea unei unelte foarte puternice:

  • Prezentarea in mod standard a paginilor, prin HTML sau mai noul XHTML, si CSS (Cascading Style-Sheets) pentru aranajrea in pagina a continutului;
  • Afisare dinamica si interactiune folosind DOM (Document Object Model), accesat printr-un limbaj de scripting, pentru a modifica in mod dinamic si a asigura interactiunea cu informatia prezentata;
  • Schimb bidirectional de date si manipulare prin XML intre client si server, desi orice format poate fi folosit, inclusiv HTML, XSLT sau text simplu;
  • Schimbul de date asincron se realizeaza prin obiectul XMLHttpRequest, desi in unele implementari AJAX se poate folosi un IFrame pentru schimbul de date, sau chiar tag-uri script adaugate dinamic.
  • JavaScript folosit pentru a lega toate aceste elemente intr-un pachet puternic.

Modelul clasic al aplicatiilor web este urmatorul: actiunile utilizatorilor in interfata din browser conduc la o cerere HTTP catre serverul web. Serverul efectueaza niste procesari (extrage date din baze de date, efectueaza calcule, interogheaza alte sisteme) si apoi returneaza o pagina HTML catre client. Este modelul clasic, sincron, dezvoltat odata cu aparitia Internetului ca retea la nivel mondial. Este calea cea mai simpla, dar in timp ce serverul proceseaza cererea, utilizatorul asteapta si nu poate interactiona in alt mod cu pagina web.

AJAX elimina aceasta modalitate de interactiune start-stop-start-stop a Web-ului introducand un nivel intermediar intre utilizator si server - motorul AJAX. Adaugarea unui nou nivel intr-o aplicatia de obicei o face sa lucreze mai greu, dar in acest caz este adavarata afirmatia opusa. In loc sa incarce pagina la inceputul sesiunii, browserul incarca un motor AJAX, scris in JavaScript si plasat de obicei intr-un cadru (frame) invisibil. Acest motor este apoi responsabil atat cu interfata pe care o afiseaza utilizatorului, cat si cu comunicatia cu serverul pentru folosul utilizatorului. Motorul AJAX permite interactiunea utilizatorului cu aplicatia in mod asincron, independent de comunicatia cu serverul. Prin urmare utilizatorul nu mai priveste o fereastra goala, asteptand ca aceasta sa se incarce direct de pe server.


ajax

Prima utilizare a termenului AJAX in mod public a fost in februarie 2005. Jesse James Garrett sustine ca a gandit aceasta denumire realizand necesitatea unui termen simplu, scurt si usor de pronuntat in momentul cand urma sa prezinte unor clienti o suita de tehnologii propuse pentru implementare.

Desi termentul AJAX are mai putin de doi ani, istoria tehnologiilor care au dus la implementarea acestuia incepe acum 10 ani, cand Microsoft avea initiativa in a dezvolta Remote Scripting. Tehnici pentru incarcarea asincrona a continutului intr-o pagina web, fara necesitatea reincarcarii totale, au aparut de pe vremea elementului IFRAME (introdus in Internet Explorer 3 in 1996) si a elementului LAYER (introdus in Netscape 4 in 1997 si abandonat la aparitia browserului Mozilla). Ambele elemente aveau campul src pentru incarcarea unui URL extern, si prin utilizarea JavaScript se putea manipula pagina mama, obtinandu-se un efect asemanator cu AJAX. Astfel de tehnici au fost implementate in DHTML, si chiar si produsul Macromedia Flash putea incarca fisiere XML sau CSV de pe un server fara a necesita un refresh in browser. Remote Scripting de la Microsoft functiona ca un inlocuitor mai elegant al acestor tehnologii, datele fiind extrase de un applet Java cu care clientul comunica prin JavaScript, tehnica disponibila in IE versiunea 4. Microsoft a creat pentru Internet Explorer 5 obiectul XMLHttpRequest si a aratat avantajele lui in Outlook Web Access, care face parte din pachetul Microsoft Exchange Server 2000.

Comunitatea Web, suficient de dezvoltata la inceputul anilor 2000, a preluat initiativa in dezvoltarea acestui tip de tehnologie. Prin colaborare publica, s-a imbunatatit tehnica de scripting pentru a permite utilizarea pe alte browsere. In 2002 a fost modificat Remote Scripting pentru a inlocui applet-ul Java cu XMLHttpRequest, care a devenit modelitatea preponderenta de comunicare cu serverul. Microsoft a introdus tehnologia Callback in ASP.NET, dar XMLHttpRequest a ramas cel mai folosit deoarece este bine implementat in toate browserele, celelalte tehnologii nefiind folosite decat in cazuri de incompatibilitate.

Alex B.

0Comentarii la "Scurta prezentare Ajax"

Adauga Comentariu

Mesaj

Trimite